joi, 13 august 2015

Ultimul snobism al sezonului

Am și început să povestim, în plina vară, despre ultimele vacanțe sau despre cele în care tocmai plecam. Și așa ajungem să vorbim despre ultimul snobism al sezonului: vacanța fără români. Prieteni sau doar cunoscuți țin de multe ori să ne asigure că au ales o super-locație și au avut o super-vacanță pentru că: “cel mai mișto, a fost că nu erau români!”. În aceeași notă, există locuri de pe pământul ăsta care au picat testul vacanțelor perfecte pentru că…EXACT(!): “e plin de români !”

vineri, 31 iulie 2015

Arțagul: predispoziție sau defect național?

De câte ori nu am vorbit că cei din lumea vestică sunt mai luminoși, zâmbesc mai mult, sunt mai amabili? De câte ori, în vacanțele noastre în afară nu descoperim că străinii ne zâmbesc, mai mult decât zâmbim noi propriilor prieteni?

luni, 27 iulie 2015

Aproape de 40 și zici că faci ce trebuie ? Nici nu știi cât te înșeli…


Fără a fi vreo vedetă sau vreo frumusețe recunoscută, știai că ești în media prietenelor tale și te simțeai bine așa. Nu aveai o problemă atunci când aprindeai o țigară, așa cum nu te mustra conștiința când mâncai câte trei porții de cremă de zahăr ars. Mergeai de sărbători în Bucovina sau în Maramureș ? Nicio problemă – nu dura mai mult de o săptămână până să dai jos cele două kilograme în plus.

vineri, 24 iulie 2015

Vestea bună: avem doamne în conducerea țării ! Vestea proastă: n-au nici o părere despre ce ne interesează !

“Romania a obținut 6 medalii si a ocupat primul loc din UE la Olimpiada Internaționala de Matematica 2015.” “PETIŢIA împotriva celor şapte violatori a fost semnată de SUTE DE MII de oameni ” “În România, un copil din doi are probleme cu greutatea corporală ”

joi, 14 mai 2015

Poveste de seara cu școli faimoase, parcuri și seringi


La ceas de seara Briush decide ca e momentul destinurilor. Așa că, înainte de culcare, îmi spune o poveste care este departe de a aduce somnul:

miercuri, 22 aprilie 2015

Consultanți și jurnaliști

Aflați în imediata apropiere, jurnalistul și consultantul politic sunt specii aparte care revendică același aer. Unul la vedere, atacând direct proiectul politic, altul în spatele politicianului. Complementari și legați cu fire nevăzute, jurnalistul și consultantul nu pot unul fără altul. Unul depinde de celălalt, pentru a-și contura creația publică, pentru a critica, a sugera, a revendică victoria.

vineri, 17 aprilie 2015

Lectie greceasca de supravietuire



Cum vine soarele, cum mă gândesc la mare. Și să fii la mare poate însemna în multe locuri, dar obligatoriu, în 365 de zile, înseamnă Grecia.

marți, 7 aprilie 2015

Pas cu pas spre…primul pas - sau - Cum poate fi cool sa fii președinte in Romania?

Il invidiez sincer pe președintele nostru. Si spun asta cu un sentiment aspirațional, pozitiv… Niciodată nu mi-am dorit sa fiu președinte – pana acum! Tot timpul m-am gândit ca trebuie sa fie destul de complicat sa iți trăiești viața sub lupa publica, in incapacitatea de a te bucura de o vacanta, de hobby-urile tale…

luni, 30 martie 2015

Politicienii – intre leadership si ratare. Evident, ratarea noastră....


Ar trebui sa existe si in Romania politicieni de cariera. Sa avem o garda de diplomați din care sa alegem ministrul de externe, un cerc important de economiști din care sa fie numit ministrul finanțelor, profesori universitari care sa știe hibele învățământului, s.a. Deși toți suntem de acord cu asta, continuam sa încurajam – mai zgomotos sau prin „aprobare tacita” incompetenta, peticirea de moment pentru un post pentru care nu s-a găsit înlocuitor sau recompensa pe linie de partid.

miercuri, 25 martie 2015

Cum a îmblânzit Brianna calul de la Marlboro



Mult timp am crezut că toate campaniile anti-fumat au un efect minimal, că obiceiul de consum se schimbă extrem de greu și este transmisibil de la o generație la alta, în special în ceea ce privește produsele care creează o mai mare sau o mai mică dependență.

marți, 24 martie 2015

Vremea lepădărilor



Prăbușirea unei clase politice, colapsul unei ere are ca efect secundar, dar poate cel mai important: colapsul moralității. Pe langa denunțătorii – scriitori la DNA (oameni politici, de afaceri, funcționari, etc), ne confruntam in viața noastră cu denunțătorii de relaționări. Este din ce in ce mai comun sa spui „nici măcar nu l-am cunoscut”, „l-am întâlnit de vreo doua ori in viață”, „de fapt nici nu eram așa... prieteni” etc.

joi, 19 martie 2015

Text pentru mame de fete și…nu numai

M-am săturat de inflația de modele feminine negative în spațiul public. Și spun asta nu ca un consumator de cotidian și de politică, ci mai degrabă ca mama de fată....

luni, 16 martie 2015

De ce nu e nimic senzațional în a-ți salva copilul de droguri ?

 In relația cu editorialiștii ce colaborează cu psnews.ro încerc să nu am păreri. Nu vreau să mă pronunț asupra teoriilor lor politice, așa cum încerc să mă abțin de la recomandări directe. Mai ales că, toți au mult mai multă experiență jurnalistică și editorială.

duminică, 15 martie 2015

Alegerile noastre – gorgonele care ne suflă în ceafă

 Uneori viața poate avea asemănări izbitoare cu un joc pe calculator. Alergi, construiești, te zbați si apare răscrucea. Unde mă duc – în stânga sau în dreapta ? Merg înainte sau mă întorc. Vedem acum arestați ce plătesc pentru fapte din 2007, 2008 sau 2009.... și asta pentru că au fost ajunși din spate de alegerile făcute într-un trecut care părea îndepărtat.